Clorura de polialuminiueste un material emergent de purificare a apei și un coagulant polimer anorganic. Are adsorbție, coeziune, precipitare și alte proprietăți și poate fi utilizat în multe domenii, cum ar fi agentul de dimensionare a hârtiei, limpezitorul de decolorare a zahărului, bronzarea, medicina, cosmetica, turnarea de precizie și tratarea apelor uzate.
Trei aspecte ale interacțiunii dintre coagulant PAC și soluția apoasă
Când coagulant PAC este adăugat la o soluție apoasă, fenomenul de destabilizare al particulelor coloidale implică trei aspecte de interacțiune: particule coloidale și coagulant, particule coloidale și soluție apoasă și coagulant și soluție apoasă. Este un fenomen cuprinzător.
- Electroneutralizare prin adsorbție
Adsorbția și neutralizarea electrică înseamnă că suprafața particulelor are un efect puternic de adsorbție asupra pieselor cu sarcini diferite de ioni diferiți, particule coloidale diferite sau molecule de ioni în lanț. Această adsorbție neutralizează o parte din sarcina sa și reduce electricitatea statică. Forță respingătoare, astfel încât este ușor să vă apropiați de alte particule și să vă adsorbiți reciproc. În acest moment, atracția electrostatică este adesea aspectul principal al acestor efecte, dar în multe cazuri, alte efecte depășesc atracția electrostatică.
- Efect de punte de adsorbție
Mecanismul de adsorbție și punte se referă în principal la adsorbția și formarea de punte a substanțelor polimerice și a particulelor coloidale. De asemenea, se poate înțelege că două particule mari de coloid de aceeași dimensiune sunt conectate împreună, deoarece există o particulă de coloid de dimensiuni diferite în mijloc. Floculanții polimerici au o structură liniară și au grupări chimice care pot interacționa cu anumite părți ale suprafeței particulelor coloidale. Când polimerul intră în contact cu particulele coloidale, grupurile pot produce reacții speciale cu suprafața particulelor coloidale și se pot absorbi reciproc. Restul moleculei de polimer se întinde în soluție și se poate adsorbi într-un alt coloid cu locuri libere pe suprafața sa, astfel încât polimerul acționează ca o punte de legătură. Dacă există puține particule coloidale și partea întinsă a polimerului nu poate adera la a doua particulă coloidală, atunci, mai devreme sau mai târziu, această parte extinsă va fi adsorbită în alte părți de particulele coloidale originale, iar polimerul nu va putea juca un rol important. rol de legătură, iar particulele coloidale vor fi din nou într-o stare stabilă. Când doza de floculant polimeric este prea mare, suprafața particulelor coloidale va fi saturată și va provoca restabilizare. Dacă particulele coloidale care au fost legate și floculate sunt supuse unei agitații viguroase și pe termen lung, polimerul de punte se poate desprinde de suprafața altei particule coloidale și se poate întoarce la suprafața inițială a particulei coloidale, rezultând o stare restabilizată.
- Mecanismul de captare a sedimentelor
Când sărurile metalice (cum ar fi sulfatul de aluminiu sau clorura ferică) sau oxizii și hidroxizii metalici (cum ar fi varul) sunt utilizate ca coagulanți, atunci când doza este suficient de mare pentru a precipita rapid hidroxizi metalici (cum ar fi Al(OH)3, Fe(OH) )3, Mg(OH)2 sau carbonați metalici (cum ar fi CaCO3), particulele coloidale din apă pot fi prinse de aceste precipitate atunci când se formează.Când precipitatul este încărcat pozitiv (Al(OH)3 și Fe(OH) 3 în intervalul de pH neutru și acid), viteza de precipitare poate fi accelerată de prezența anionilor în soluție, cum ar fi ionii de sulfat de argint. În plus, particulele coloidale în sine pot fi formate ca precipitate ale acestor oxixizi metalici. Miezul, deci doza optimă de coagulant este invers proporțională cu concentrația materialului care trebuie îndepărtat, adică cu cât sunt mai multe particule coloidale, cu atât este mai mică doza de coagulant metalic.